UE și NATO, anchetă după deturnarea unui avion Ryanair deasupra Belarusului

UE și NATO, anchetă după deturnarea unui avion Ryanair deasupra Belarusului
Sursa FOTO: samchui.com/ Caracter ilustrativ
Publicat: 24/05/2021, 11:16

Uniunea Europeană şi NATO cer să se facă o anchetă internaţională după ce un avion al companiei Ryanair, aflat în zbor pe ruta Atena-Vilnius, a fost deturnat de forțele armate ale Belarusului și constrâns să aterizeze la Minsk.

Într-o declarație oficială, șeful diplomației europene, Josep Borrell, arată că, „în realizarea acestui act coercitiv, autorităţile din Belarus au pus în pericol siguranţa pasagerilor şi a echipajului”. „O investigaţie internaţională asupra acestui incident trebuie să fie realizată, pentru a verifica orice încălcare a regulilor internaţionale de aviaţie”, se mai precizează în declarația atribuită ministrului de Externe al UE.

Luni, 24 mai, la Bruxelles va avea loc o reuniune a liderilor statelor membre ale UE. În cadrul discuțiilor purtate va fi abordat şi acest incident.

Poziția NATO: „Un incident grav și periculos”

La rândul ei, Alianţa Nord-Atlantică a calificat incidentul drept „grav şi periculos”. Totodată, NATO a solicitat o investigaţie internaţională de urgență.

„Este un incident grav şi periculos, care necesită o anchetă internaţională. Belarusul trebuie să garanteze întoarcerea în securitate a echipajului şi a tuturor pasagerilor la Vilnius”, destinaţia iniţială a zborului, a comentat pe Twitter secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

  • Duminică seară, autorităţile din Belarus au recurs la un avion de vânătoare şi au semnalat o falsă alertă cu bombă pentru a forţa un avion al companiei Ryanair, ce efectua o cursă între Grecia şi Lituania (ţări membre UE şi NATO) să aterizeze la Minsk. Acolo, pe aeroport, polițiștii au pătruns în avion și l-au arestat pe pasagerul Roman Protasevici, un tânăr jurnalist de opoziţie din Belarus.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Estimări ale votului la prezidențiale, până la ora 18.00. Tensiune înainte de închiderea urnelor
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Live pe TikTok cu Simion și Becali, cu remarci sexiste la adresa lui Lasconi: e...
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
A alergat 5 kilometri direct spre secţia de votare. Mesajul Andreei Ştef, campioana României la...
Chinuri groaznice pentru Cotabiță în ultimele zile de viață! Dezvăluiri ȘOCANTE
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat. Pentru...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Poșeta soției lui Mircea Geoană, vedetă la secția de votare. Costă o avere
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Rezultate parțiale prezidențiale 2024: Unde și când se pot vedea online, în timp real, datele...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online